Fața lui a strălucit ca soarele

Duminica a II-a a Păresimilor – 8 martie 2020

Fața lui a strălucit ca soarele – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

În evanghelia lui Matei există patru munți, unul în relație cu celălalt. Muntelui fericirilor îi corespunde muntele învierii, adică practicând mesajul lui Isus noi facem experiența lui Cristos cel înviat și a vieții indestructibile; muntelui ispitirilor îi corespunde muntele schimbării la față. Condiția divină, potrivit evanghelistului, nu se obține prin adorația puterii, ci prin dăruirea de sine. Acesta este lucrul pe care evanghelistul îl exprimă în capitolul 17 al evangheliei sale. Să citim.

„După șase zile”. Datarea este prețioasă, este importantă. Ziua a șasea, în tradiția biblică, este ziua creării omului, și este și ziua în care Dumnezeu, Domnul, și-a manifestat gloria sa pe muntele Sinai. În Isus se manifestă gloria lui Dumnezeu, în plinătatea creației sale. „Isus a luat cu sine”. Isus ia cu sine trei discipoli, pe cei mai dificili, pe cei pe care îi va avea apoi ca tovarăși chiar și în timpul pătimirii sale. Primul dintre ei, Simon, este prezentat cu supranumele său negativ, „Petru”, care înseamnă încăpățânat. „Pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus deoparte”. Aceasta este o indicație prețioasă pe care ne-o dă evanghelistul: ori de câte ori Matei folosește formula „deoparte”, este pentru a indica neînțelegere sau ostilitate, obtuzitate față de Isus și față de învățătura sa; deci știm deja cum se va sfârși relatarea. „Deoparte, pe un munte înalt”. Iată, acest munte este răspunsul la muntele foarte înalt, pe care diavolul l-a dus pe Isus, oferindu-i toate împărățiile lumii, cu condiția ca Isus să adore puterea, potrivit ideii conform căreia condiția divină se obține prin intermediul puterii. Isus nu este de acord, Isus îi arată ispititorului său – și să ne amintim că, în această evanghelie, chiar Petru a fost cel care a primit de la Isus epitetul de satană, de ispititor – că condiția divină nu se obține prin intermediul puterii, ci prin intermediul dăruirii de sine din iubire.

„Și a fost transfigurat”. Literalmente „a avut o metamorfoză” „în fața lor”. Evanghelistul arată care este condiția omului care trece prin moarte. Petru, în pericopa precedentă, s-a revoltat față de Isus, pentru că nu accepta ideea unui Mesia care să meargă să moară. Ei bine, Isus le arată că moartea nu este un sfârșit, ci o plinătate a vieții, că moartea nu distruge persoana, ci o potențează. „Fața lui a strălucit ca soarele”. Soarele este imaginea condiției divine, ca atunci când Isus va spune că cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui, iar aceste veșminte candide sunt cele ale învierii. Deci, Isus arată cum, trecând prin moarte, figura lui nu doar nu a fost distrusă, ci a fost de-a dreptul potențată.

„Și iată că le-au apărut Moise”. Moise este marele legislator. „Și Ilie”. Ilie este marele profet care, prin folosirea violenței, a impus respectarea legii divine. „Care conversau cu el”. Este importantă această ultimă precizare. Ilie și Moise, adică ceea ce noi numim „vechiul testament, legea și profeții”, nu au nimic de spus comunității lui Isus, ci conversează doar cu el; după cum există personaje care au conversat cu Dumnezeu, acum conversează cu Isus.

„Și iată”. Și iată aici lovitura de teatru. „Petru”, prezentat din nou cu supranumele negativ, „i-a spus lui Isus: «Doamne, este frumos pentru noi să fim aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi»”. Este important ceea ce Petru intenționează să facă. Petru, încă o dată, continuă în această evanghelie acțiunea satanei, a diavolului ispititor al lui Isus. Și care este ispita? Mesia, potrivit tradiției, ar fi apărut pe neașteptate, în timpul celei mai importante sărbători a Israelului. Dintre marile sărbători ale Israelului, exista una care era numită pur și simplu „sărbătoarea”, care nu avea nevoie să fie indicată, numită. Era sărbătoarea prin excelență, sărbătoarea corturilor: între septembrie și octombrie, timp de o săptămână, evreii locuiau în corturi, în amintirea eliberării din sclavia egipteană. În timpul acestei sărbători, care amintea eliberarea, avea să apară noul eliberator.

„Voi face aici trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie”. În centru, potrivit lui Petru, nu este Isus. Atunci când există trei personaje, cel mai important stă mereu în centru. În viziunea lui Petru nu este Isus personajul cel mai important, ci Moise. Care este ispita cu care Petru îl ispitește pe Isus? Iată-l pe mesia pe care îl vreau: un mesia care să respecte legea lui Moise, cu zelul profetic și violent al profetului Ilie.

„Pe când mai vorbea încă”. Din câte se pare, Dumnezeu nu este de acord cu ceea ce spune Petru, întrerupându-l! „Iată că un nor luminos”, imagine care indică în cartea Exodului prezența eliberatoare a lui Dumnezeu. „I-a acoperit cu umbra sa”. Și iată un glas din nor care spunea – bineînțeles, este glasul lui Dumnezeu. „Acesta este fiul meu”. „Fiu”, în limbaj biblic, nu înseamnă numai cel care s-a născut din cineva, ci acela care i se aseamănă cuiva prin comportament. „Cel iubit”, adică moștenitorul a toate. „În el mi-am pus complăcerea”; aceleași cuvinte pe care Dumnezeu le adresase asupra lui Isus în timpul botezului, iar apoi un verb la imperativ: „ascultați-l!”. În mod exact: „pe el ascultați-l!”. Nu trebuie să-l ascultați nici pe Moise, nici pe Ilie, ci Isus este cel în care se află plinătatea voinței divine, a revelației divine, și el este cel care trebuie să fie ascultat.

„La auzul acestor lucruri, discipolii”… Această intervenție divină provoacă mâhnire și dezolare, și un semn de înfrângere. „La auzul acestor lucruri, discipolii au căzut cu fața la pământ”. Este o imagine care indică sensul de înfrângere, de distrugere. „Și au fost cuprinși de mare frică”. De ce? Mesia pe care ei îl urmează în Isus, nu este cel sperat de ei, nu este mesia cel victorios, mesia care va impune legea, mesia cel violent, ci un Mesia total diferit; așadar, este o înfrângere a visurilor lor de ambiție, a dorințelor lor de supremație. „Dar Isus s-a apropiat, i-a atins”. Isus trebuie să-i atingă exact așa cum îi atinge pe bolnavi, cum îi atinge pe morți. „Și a zis: ridicați-vă și nu vă temeți”. Dar reacția discipolilor, încă o dată, este negativă: „ridicându-și ochii nu au văzut pe nimeni”. Caută încă, mai caută punctele de referință ale tradiției din trecut, îl caută încă pe Moise, legea sa, care oferă siguranță, îl caută încă pe Ilie, profetul care, prin zelul său, face ca această lege să fie respectată, și nu este niciunul. Nu este nici Moise, nici Ilie și, scrie evanghelistul, aproape cu displăcere: „n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur”. Isus singur nu le este de ajuns, el îl vor pe Isus conform liniei lui Moise și a lui Ilie.

„În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit”… Deci Isus li se impune. „Nu vorbiți nimănui despre această viziune, înainte ca Fiul omului să fi înviat din morți”. Ei au experimentat care este condiția omului care trece prin moarte, dar să nu se amăgească, trebuie să vadă și ce fel de moarte va înfrunta Isus, acel tip de moarte pe care Biblia îl rezerva celor blestemați de Dumnezeu, o moarte infamă, moartea pe cruce. Prin urmare, pentru a evita sentimentele de entuziasm care nu-și au locul, nu spuneți nimic nimănui până ce nu va fi înviat. Adică: mai întâi trebuie să trec prin moarte, și încă prin acest tip de moarte.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Matei 17,1-9

După șase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor: fața lui strălucea ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina. Și iată că le-au apărut Moise și Ilie, care vorbeau cu Isus.

Petru, intervenind, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos și iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulțumirea mea; ascultați de el!”

Auzind, discipolii au căzut cu fața la pământ și au fost cuprinși de o mare spaimă. Isus a venit, i-a atins și le-a zis: „Ridicați-vă, nu vă temeți!” Ridicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur.

Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneți nimănui ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului nu va fi înviat din morți”.

Alberto Maggi Dom II Quar, 8 marzo 2020, Mt 17,1- 9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *