Isus ajunează patruzeci de zile în deșert și este ispitit

Duminica I din Păresimi – 1 martie 2020

Isus ajunează patruzeci de zile în deșert și este ispitit – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Cei patru munți care apar în evanghelia lui Matei sunt corelați, sunt în relație unul cu celălalt: muntelui fericirilor îi va corespunde muntele învierii, adică, trăind fericirile, avem o viață capabilă să depășească moartea; muntelui ispitirilor, unde diavolul îi oferă lui Isus condiția divină, numai să adore puterea, îi va corespunde muntele schimbării la față, unde Isus va demonstra că condiția divină nu se obține prin putere, ci prin iubire, prin dăruirea generoasă de sine. Să vedem acest al patrulea capitol al Evangheliei după Matei, unde sunt prezentate aceste ispitiri ale lui Isus, pe care, pentru a le înțelege mai bine, trebuie să le punem în contextul lor. Nu este vorba despre ispite. Ispitele par a fi ceva care îndeamnă la rău, la păcat. Nimic din toate acestea. Diavolul, după cum vom vedea acum, nu se prezintă ca un adversar al lui Isus, ci ca un colaborator al său, unul care vrea succesul său. Să vedem.

„Atunci Isus”. Cuvântul „atunci” leagă acest pasaj al evanghelistului de botezul în Duh. Deci Isus este plin de Duh, iar Duhul i-a fost dat pentru că el s-a angajat să manifeste în mod fidel realitatea lui Dumnezeu. „A fost condus de Duh în deșert”. Deșertul amintește de multe lucruri, amintește de exod, de drumul de eliberare, amintește de perioada de încercare în pustiu și amintește și de locul puterii, unde bandiții, cei care voiau să cucerească puterea, se adunau. „Ca să fie ispitit de diavol”. Trebuie amintit că diavolul, în evanghelia lui Matei, apare numai în acest unic episod.

„După ce a ajunat patruzeci de zile și patruzeci de nopți”. Cuvântul „patruzeci” indică o generație. Evanghelistul vrea să ne facă să înțelegem: atenție, ceea ce prezint acum, nu este o perioadă limitată din viața lui Isus, ci toată viața sa, toată existența sa, Isus a fost supus acestor seducții. Este important faptul că evanghelistul subliniază că ajunarea este de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, pentru a indica că nu este vorba de postul religios, care începe în zori și se termină la apus, ci este o dovadă a forței, pentru că evanghelistul vrea să arate că Isus este egal, este superior lui Ilie, lui Moise, ceilalți care au ajunat patruzeci de zile și patruzeci de nopți.

„Ispititorul s-a apropiat de el și i-a zis: «Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu»”. Ispititorul nu pune la îndoială faptul că Isus este fiul lui Dumnezeu – în timpul botezului a avut loc proclamarea din partea lui Dumnezeu: «acesta este fiul meu» –, ci îl invită… Am putea traduce mai bine, pentru a înțelege mai clar: «Din moment ce ești Fiul lui Dumnezeu»… Adică: ești fiul lui Dumnezeu? Atunci arată-ți puterea. Pentru că aceasta este opoziția care există în evanghelie: în timp ce Dumnezeu este iubire care se manifestă prin slujire, diavolul este puterea care se manifestă prin dominație. Deci acest ispititor spune: din moment ce ești Fiul lui Dumnezeu, „spune ca pietrele acestea să devină pâini”, adică folosește-ți capacitățile tale, puterea ta, pentru tine însuți. Dar Isus răspunde, și va răspunde de fiecare dată, citând cuvântul Domnului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Prin urmare, Isus își exprimă încrederea deplină în acțiunea Tatălui, în punerea în practică a cuvântului său. Iar Isus – pe parcursul evangheliei vom vedea acest lucru – nu-și va folosi propriile capacități pentru a se hrăni pe sine însuși, ci el, Fiul lui Dumnezeu, va devine pâine, hrană a vieții pentru ceilalți.

„Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă”. Sub masca diavolului evanghelistul anticipează aici ceea ce va reprezenta acțiunea fariseilor, a saduceilor, a învățătorilor legii, a întregii instituții religioase. Diavolul nu se prezintă ca un dușman, un rival al lui Dumnezeu, un păcătos, ci diavolul își are adepții lui chiar în casta preoțească la putere, care tocmai vrea să dețină stăpânirea.

Îl duce în orașul sfânt și „l-a așezat în cel mai înalt punct al templului”. În mod evident, acest diavol nu doar cunoaște scriptura, ci cunoaște și apocrifele, pentru că în cartea lui Ezra, un apocrif al timpului, se spunea că mesia se va manifesta apărând dintr-o dată în cel mai înalt punct al templului din Ierusalim. Așa spune cartea a patra a lui Ezra, un apocrif. Deci diavolul este un acut cunoscător al scripturii și al tuturor celorlalte lucruri.

„Și i-a zis: «Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu»”. Din nou spune: „din moment ce ești Fiul lui Dumnezeu… ”. Invitația diavolului este aceeași pe care i-o vor face, mai târziu, când Isus va fi răstignit, marii preoți, cărturarii și bătrânii: „dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce”, deci arată-ți puterea. „Aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine»”. Adică îi spune: tu ești Fiul lui Dumnezeu, fă ceea ce lumea se așteaptă. Lumea se așteaptă ca tu să apari pe neașteptate în templu, adaugă și tu o amprentă în plus și aruncă-te jos, în spectacol, pentru că îngerii îți vor face trepte sub picioare. Iar aici diavolul, așa cum spuneam cunoscător perfect al scripturii, citează Psalmul 91. Dar Isus, chiar și de data aceasta, îi răspunde: „Nu-l vei ispiti pe Domnul, Dumnezeul tău”. E o întreagă serie de referințe la episoade din viața lui Israel, despre lipsa de încredere.

A treia oară nu este la fel ca celelalte: în primele două ispitiri sau seducții, diavolul a jucat cartea lui Mesia, cartea religioasă, acum diavolul scoate asul din mânecă, scoate o carte în fața cărei puteri și fascinații știe că cedează toți: puterea bogăției. „De data aceasta”, deci nu „din nou”, ci „De data aceasta diavolul l-a dus pe un munte foarte înalt”. Muntele foarte înalt indică locul unde locuiau zeii, și anume condiția divină, adică diavolul îi oferă lui Isus condiția divină. Vrei să fi cel care cucerește lumea? Vrei să fi așteptatul neamurilor? Trebuie să ai condiția divină. Iar condiția divină cum se obține? Prin bogăție, prin putere. „Și i-a arătat toate împărățiile lumii și măreția lor și i-a spus: «Toate acestea eu îți voi da»”. Deci aproape se pare – iar în evanghelia lui Luca de fapt spune: „toate aceste lucruri sunt ale mele” – că diavolul este deținătorul bogăției, al puterii… Prin urmare, cei care dețin bogăție și putere, nu le-au primit de la Dumnezeu, ci de la diavol. „Toate acestea eu îți voi da dacă… ”. Există un mic detaliu. „Dacă, aruncându-te la picioarele mele, mă vei adora”. Deci diavolul îi oferă lui Isus condiția divină prin adorația puterii, a gloriei și a succesului. Dar, așa cum am spus la început, Isus va răspunde acestei ispite ducându-l pe ispititorul său, în figura lui Petru, unicul discipol căruia Isus i se va adresa numindu-l satană, pe muntele schimbării la față. Pe muntele schimbării la față Isus demonstrează că condiția divină nu se obține prin adorația puterii, ci prin dăruirea generoasă de sine.

„Atunci Isus i-a răspuns: «Pleacă, satană!»”. Același apelativ pe care îl va adresa lui Petru, care va fi satana lui Isus în Evanghelie. Deci Isus îl refuză. „Căci este scris: «Pe Domnul, Dumnezeul tău, îl vei adora: numai lui îi vei aduce cult»”. Este pericolul idolatriei. Aici este o întreagă referință la vițelul de aur, la contaminarea lui Israel cu popoarele păgâne. „Atunci diavolul l-a lăsat și, iată, niște îngeri…”, îngerii sunt colaboratorii lui Isus, „s-au apropiat de el și îl slujeau”. Obține protecția îngerilor tocmai prin respingerea ispitei, a seducției. Așadar, rezumând, nu sunt ispite la rău, ci sunt seducții pe care Isus le va pătimii toată viața sa, și din partea instituției religioase, dar și din partea discipolilor săi.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Alberto Maggi Dom I QUAR, 1 marzo 2020, Mt 4,1-11

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *