Părintele Ortensio de Spinetoli, biblist rebel

Cu ocazia lansării colecției de scrieri „Prepotența religiilor”, fratele Alberto Maggi îl amintește pe ilLibraio.it pe părintele Ortensio din Spinetoli (1925-2015): „Ilustrul biblist, care a fost marginalizat și persecutat de Biserică din cauza studiilor sale, lucrări ce aveau doar vina de a anticipa vremurile, știe, pentru că a simțit acest lucru pe propria piele, cât este de dureroasă această prepotență”.

Pr. Nazzareno Urbanelli sau Ortensio din Spinetoli

Editorul Chiarelettere a colectat diverse scrieri ale părintelui Ortensio din Spinetoli[1] (1925-2015) într-un volum intitulat Prepotența religiilor. Ilustrul biblist, care a fost marginalizat și persecutat de Biserică din cauza studiilor sale, lucrări ce aveau doar vina de a anticipa vremurile, știe, pentru că a simțit acest lucru pe propria piele, cât este de dureroasă această prepotență.  

Persecuția cea mai amară nu este cea care vine din partea dușmanilor credinței, ci din partea zeloșilor păzitori ai doctrinei. Isus ne avertizase că „va veni ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu” (Ioan 16,2), și că pe dușmani îi avem în casă („dușmanii omului vor fi cei din casa lui”, Matei 10,36; Miheia 7,6), și exact cei care ar fi trebuit să-l primească cu recunoștință și să-l sprijine pe părintele Ortensio și studiile sale prețioase, l-au obstaculat și au fost durii săi adversari.

Părintele Ortensio a înfruntat orice situație, chiar și pe cele mai dificile, mereu cu capul ridicat, fără resentimente sau ranchiună, ci exprimându-și compasiunea pentru nepregătirea, ca să nu spun incompetența, cu care acționau mulți episcopi. Și dacă își permitea să conteste instituția bisericească, nu făcea acest lucru pentru că o simțea ca pe o adversară, ci pentru că dorea cu ardoare să o vadă mai aproape de vestea cea bună predicată de Isus Cristos. Și chiar dacă i s-a interzis totul, să celebreze, să scrie, el, cu o sclipire de inteligență, exclama: „Dar nu mi-au interzis să gândesc!”.

Pentru părintele Ortensio, ierarhia nu părea să fie suficient de informată cu privire la întreaga panoramă a reînnoirii biblico-teologice și cu privire la sfera nemărginită a cercetării exegetice. Pentru Ortensio, „învățătorii” nu se improvizează și, dacă nu au fost frecventate școlile corespunzătoare, orice revendicare este necuvenită, abuzivă.  Cu inteligența și ironia care l-au deosebit întotdeauna, afirma că nu este sigur că Dumnezeu face atât de multe miracole dincolo de cele pe care le face în fiecare zi prin conducerea mașinăriei cosmice, dar, în cazul în care va trebui să înfăptuiască vreunul, primul ar putea fi acela de a-i învăța pe episcopi să tacă, având în vedere vorbăria prea multă de care au dat dovadă până acum.

Un alt fapt pe care, potrivit părintelui Ortensio, ierarhia nu-l putea înțelege și accepta, este că, din vremea Revoluției franceze, societatea a devenit liberală, adică le recunoștea tuturor, nu numai principilor, dreptul de a gândi și de a trăi în modul cel mai corespunzător minții și spiritului propriu. Din păcate, acest aer democratic nu și-a făcut încă intrarea în regimurile teocratice și nici măcar în catolicitate, care păstrează în interiorul său unele autorități suprapuse, prea multe autorități suprapuse, ca să nu spun opresive ale poporului credincios.

Părintele Ortensio denunța contradicția unei Biserici care se definea „societate perfectă”, o adunare a prietenilor, a egalilor, a fraților, toți fii ai aceluiași Tată, dar de fapt era doar o monarhie ereditară, pentru că puterea, chiar dacă nu era transmisă din tată în fiu, era mereu distribuită în aceeași gașcă de prieteni. Vaticanul al II-lea a încercat să rupă această înlănțuire, dar nu a reușit. Ierarhii bisericii își spun „slujitori”, sau, mai mulți, „slujitori ai slujitorilor”, dar, de fapt, domină asemenea suveranilor obișnuiți. Iar aceasta era pentru părintele Ortensio marea piedică în calea comuniunii ecleziale; dacă nu era îndepărtată, nu s-ar fi ajuns niciodată la adevărata pace în Biserică. Dar ceea ce este și mai grav, iar părintele Ortensio știa acest lucru pentru că l-a plătit scump personal, este necunoașterea, din partea ierarhiei, a libertății de conștiință, a acelui pluralism care nu este altceva decât condiția de neînlocuit pentru a putea continua să trăim în armonie și pace într-o lume multietnică și multiculturală. Dar rațiunile dezacordului sau disensiunii dintre părintele Ortensio și cei care se consideră „conducători” sunt mult mai grave și mai profunde.

În biserica post-conciliară se regăsesc două orientări aproape opuse, și atâta timp cât acestea rămân astfel sunt ireconciliabile: cei care cred în autoritatea Conciliului și urgentează punerea sa în aplicare deplină, și cei care nu numai că nu o invocă, ci o contrastează și o resping, aproape o condamnă.

De fapt, părinții Vaticanului al II-lea au avut intuiția de a redimensiona identitatea și funcțiile ierarhiei, invitând-o să se reașeze în mijlocul poporului, nu într-o incintă privilegiată, ci dispersată în mulțime, pentru a încerca împreună cu toți să înțeleagă voința divină, fără a se gândi să se interpună ca inel de legătură între cer și pământ. O răsturnare atât de neașteptată și atât de radicală încât episcopii, cel puțin în cuvinte, nu au putut să o refuze, dar, în fapt, nici nu au acceptat-o pe deplin, pentru că au preferat să se țină cu statornicie de Conciliul din Trento și chiar mai mult de deciziile Vaticanului I. Din fericire, în ultima perioadă a vieții sale, părintele Ortensio a reușit la timp să întrevadă începutul unui nou climat odată cu apariția papei Francisc, care, în ciuda numeroaselor rezistențe în cercurile conservatoare, duce mai departe ceea ce Ortensio a scris în mod profetic în îndepărtatul an 1975 în cartea sa La conversione della Chiesa – Convertirea Bisericii, (Ed. Citadela).

Pr. Alberto Maggi, 02.03.2020

Sursa: ilLibraio.it

Autorul – Alberto Maggi, este un frate din Ordinul „Slujitorii Mariei”, a studiat în Universitățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriana din Roma și la École Biblique et Archéologique Française din Ierusalim. Este fondator al Centrului de Studii Biblice «Giovanni Vannucci», din Montefano (Macerata), și se îngrijește de răspândirea sfintelor scripturi interpretându-le întotdeauna în slujba dreptății și niciodată a puterii.

A publicat diferite cărți, printre care: Roba da preti; Nostra Signora degli eretici; Come leggere il Vangelo (e non perdere la fede); Parabole come pietre; La follia di Dio; Versetti pericolosi; Chi non muore si rivede – Il mio viaggio di fede e allegria tra il dolore e la vita; L’ultima beatitudine – La morte come pienezza di vita, Di questi tempi, Due in condotta, etc.

Aici toate articolele scrise de pr. Alberto Maggi pentru ilLibraio.it


[1] Părintele Ortensio de Spinetoli, cu numele său real Nazzareno Urbanelli, născut la Spinetoli pe 24 aprilie 1925 și decedat la Recanati pe 31 martie 2015, a fost un preot și biblist italian din Ordinul Fraților Minori Capucini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *