Biserica este ierarhia?

Pr. Paolo Farinella

[…] În trecerea de la cel de-al doilea la cel de-al treilea mileniu am asistat și asistăm la degradarea «eclezialității» în mod constant și liniar, determinat și inexorabil, prin acțiunea ierarhiei Bisericii care lucrează și acționează asemenea «căpeteniilor poporului» din parabola lui Luca [cap. 15]: cărturarii și fariseii «murmură» împotriva săracilor și a păcătoșilor care se apropie de Cristos pentru a-l asculta.

Începând cu pontificatul lui Ioan Paul al II-lea a intrat în uz identificarea oricăror pronunțări sau gesturi ale «ierarhiei» catolice cu pronunțările și gesturile «Bisericii». Consecința logică, ale cărei megafoane au devenit mass-media, este faptul că s-a stabilit o identitate deplină între una și cealaltă. «Ierarhie» a devenit sinonim al cuvântului «Biserică», înfăptuind astfel un abuz teologic pe care nici măcar teologia tridentină nu a îndrăznit să-l presupună. Aceasta vorbea, de fapt, despre «Ecclesia docens» și «Ecclesia discens», care erau în echilibru în interiorul granițelor rigide stabilite pentru cea de-a doua, ca să nu debordeze niciodată, ci să-i fie supusă celei dintâi. Rămânea însă o aparență, cel puțin nominală, a eclezialității.

Astăzi această aparență însăși a dispărut în avantajul exclusiv al unei componente a «Bisericii», adică ierarhia, care a uzurpat pentru sine totalitatea reprezentării ecleziale. Vorbește capul episcopilor Conferinței Episcopale și nu ezităm să spunem: «Biserica a spus… Biserica a făcut…». Dacă vorbește în schimb un creștin sau grupuri de credincioși neclerici, imediat sosește precizarea: «Nu reprezintă Biserica» sau «Nu reflectă gândirea Bisericii». Situația este gravă întrucât indică trecerea de la ecleziologia «comuniunii» la teoria autorității ca principiu ermeneutic atât teologic, cât și ecleziologic. Dar nu este așa. Ierarhia sau autoritatea din Biserică nu poate epuiza niciodată eclezialitatea, pentru că ea este numai o componentă a Bisericii-popor-al-lui-Dumnezeu.

Rațiunea de a fi a Bisericii nu este ierarhia, care se situează în schimb «în interiorul» Bisericii și în serviciul acesteia, fiindcă existența sa nu este scop în sine, ci în funcție de poporul lui Dumnezeu. […]

PAOLO FARINELLA, IL PADRE CHE FU MADRE. UNA LETTURA MODERNA DELLA PARABOLA DEL FIGLIOL PRODIGO, GABRIELLI EDITORI, VERONA 2010, PAG. 280-281

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *