De la religie la Evanghelie

Scrisoare de Crăciun 2019

De la religie la Evanghelie

O scrisoare de împărtășire a trăirilor, a experiențelor, a necazurilor și a speranțelor cu persoane care, prin diversitatea lor, înaintează în căutarea adevărului, indignate din cauza nedreptăților și pasionate de dreptate, disponibile și angajate pentru o umanitate umană și – pentru cei care trăiesc această experiență – pentru o Biserică care să vestească și să înfăptuiască cu fidelitate și coerență Evanghelia lui Isus din Nazaret.

Durerile nașterii și semnele vieții

Trăim în acest zbuciumat moment istoric și în criza actuală care ne cuprinde, cu efort și speranță, cu bucuria „lucrurilor mici” care încurajează călătoria. Ne însușim imaginea biblică a durerilor nașterii pentru a culege oboseala și durerea în perspectiva noului care se naște, a vieții care ne îndeamnă să ieșim la lumină. În fiecare zi întâlnim semne de umanitate bună și disponibilă, de dăruire discretă și admirabilă; descoperim semnele Evangheliei, ale Bisericii drept comunitate, ale credinței trăite, nu ale religiei instituționalizate și închise în perimetrele sigilate.

Desigur, sunt necesare schimbările structurale în societate, în politică și în Biserică, dar este indispensabilă rețeaua zilnică a binelui compusă din atâtea persoane, grupuri, comunități, angajate cu diferite sensibilități, cu unicul scop de a face ca lumea aceasta să devină mai umană. Sarcina este dificilă. Considerăm că este important să avem convingeri profunde, să rezistăm și să continuăm cu perseverență indiferent de rezultate, să ne simțim bine făcând binele. În contextul acestor reflecții, amintirea Crăciunului poate fi doar o implicare de a contribui la o lume mai bogată în viață și în umanitate. De aceea a venit Isus.

A lua poziție și a fi preocupați

Tocmai de aceea considerăm că este important să nu fim neutrali, ci să trecem de partea oamenilor – „mai întâi și întotdeauna, persoanele” – cu atenție față de cei mai fragili, slabi, pe margini, excluși, fără a întreba cine sunt, de unde provin, care este culoarea pielii lor, cultura și credința lor religioasă.

Împărtășim suferința atâtor oameni pentru momentul istoric deosebit de frământat la nivel planetar, la nivelul Europei, al Italiei, al Regiunii noastre. Suntem foarte preocupați de violența verbală care devine atitudine și acțiune de aversiune, dușmănie, ură față de fiecare altă persoană diferită, în special față de imigranți, dar și față de deținuți, nomazi și alții.

Istoria Lilianei Segre este emblematică; evreică, expulzată din școală, internată la Auschwitz la 13 ani, supraviețuind acelui infern, după ani de tăcere dureroasă, a fost o exemplară și ascultată martoră printre zeci de mii de studenți din toată Italia. A atras în permanență atenția asupra pericolului indiferenței, care este chiar mai gravă decât violența însăși. Chemată de președintele Italiei, Sergio Mattarella, să fie senatoare pe viață, ea a propus o Comisie pentru a monitoriza, preveni și contrasta antisemitismul, incitarea la ură și rasismul. O orientare pe care toată lumea o împărtășește, deoarece se referă la valori care sunt considerate universale. Dar nu, pentru că jumătate din senatori s-au abținut aducând motive întemeiate pe pretexte, cum ar fi restricționarea libertății de opinie. Aceeași parte politică nu s-a ridicat să o aplaude pe senatoare în semn de respect și recunoștință, dat fiind și faptul că primește zilnic aproximativ 200 de mesaje cu insulte. S-au luat măsuri să fie pusă sub protecție. Faptul ca un martor de la Auschwitz să trebuiască să fie escortat este un semn îngrijorător al degradării culturale și etice a țării.

Prin urmare, simțim nevoia de a asculta și de a comunica cuvinte simple, adevărate, bogate în conținut uman, ascultabile și lizibile de către toți cei care caută cuvinte care să exprime umanitate și să construiască umanitate.

Marile probleme și istoria oamenilor

Încercăm să luăm în considerare zilnic marile probleme ale umanității: sărăcirea absolută a 1 miliard de persoane; sărăcia absolută a 5 milioane de italieni și relativă a 9 milioane (printre ei un milion două sute de mii de minori); lipsa de educație, sănătate, muncă, casă; munca copiilor prezentă și în țara noastră, dispersarea școlară; războaiele în creștere, formând astfel, după cum spune papa Francisc, al treilea război mondial în desfășurare; producția și comerțul armelor în creștere cu 2,6%; în Italia decizia de a cumpăra câteva F-35 la un preț de 100 milioane fiecare.

Încălcarea pe scară largă a drepturilor omului, torturile aplicate oponenților politici și miilor de imigranți, milioanele de sclavi, traficul de ființe umane. Uzurparea, exploatarea și poluarea Pământului și a ecosistemului, cu consecințe devastatoare ale căror efecte sunt tot mai răspândite și îngrijorătoare.

Referința la Evanghelia lui Isus din Nazaret ne îndeamnă să punem la inimă aceste situații care privesc o mare parte a omenirii; ne simțim evanghelizați de cei săraci și de cei care împărtășesc condiția lor și împreună cu ei ne sunt învățători. Ne întâlnim cu aceste mari probleme pe fețele oamenilor, în numele lor, în istoriile atâtor persoane din orașele noastre, din cartierele și satele noastre. În această societate a crescut distanța și disprețul față de cei săraci, pentru că de multe ori prevalează individualismul, egocentrismul, indiferența, separarea, privilegiul.

Cu siguranță trebuie evidențiați mulți oameni atenți, binevoitori și disponibili, precum și experiențele semnificative de primire, de proximitate concretă, de împărtășire autentică.

Nevoia de spiritualitate

Este experiența și convingerea noastră faptul că spiritualitatea și referința la transcendență și la ulterioritate sunt dimensiuni fundamentale ale vieții; spiritualitatea poate fi înțeleasă în mod laic ca o calitate umană a trăirii zilnice.

Spiritualitatea și implicarea în situațiile istoriei pot fi în strânsă relație pentru a nu izola spiritualitatea într-un spiritualism abstract și evanescent și, pe de altă parte, pentru a nu fi zdrobiți de istorie și de rezultatele sale contradictorii. Acesta este apelul pe care Francisc însuși, episcop al Romei, l-a făcut în scrisoarea sa apostolică foarte recentă cu privire la semnificația și valoarea presepiului, invitându-ne să surprindem în acest simbol invitația de „a ne simți implicați în istoria mântuirii, contemporani ai evenimentului care este viu și actual în cele mai diferite contexte istorice și culturale”, și, de aceea, „să-l întâlnim” și „să-l slujim” pe Cristos „cu milostivire în frații și în surorile mai nevoiași”. Așadar, o spiritualitate care orientează istoria, o luminează, o traversează, devine forță interioară, confirmare, solicitare și susținere.

La fel de importantă este relația dintre concretețe și mister, perceput ca dimensiune care ne implică, ne uimește, care comportă îmbogățiri și interogative. Fără referire la mister putem fi copleșiți de eficientism, de pragmatism, de cinism, de indiferență, fără pic de stupoare, nici pasiune, nici indignare, nici speranță.

Problema imigranților

Problema imigranților continuă să fie decisivă deoarece dezvăluie care sunt condițiile structurale ale Planetei, pentru care lumea noastră a fost și este puternic responsabilă, cauzele de facto ale plecării lor forțate; cine sunt ei, imigranții, cu diversitatea lor culturală și religioasă, cine suntem noi, cum ar fi sensibilitatea noastră, etica, cultura, politica, legislația, credința religioasă.

După cum constatăm, problema imigranților nu a fost abordată în mod adecvat nici de Europa, nici de Italia, nici de Regiunea noastră. Experiențele pozitive în derulare, deși încă insuficiente, dar semnificative, chiar și în perspectivă, cum ar fi SPRAR, au fost lovite în mod brutal de legile privind securitatea. Ne exprimăm opoziția totală față de acestea și sperăm foarte mult că vor fi anulate cât mai curând posibil. Denunțăm acordul inacceptabil cu Libia, ca acord cu traficanții și torturatorii ființelor umane, în lagăre comparabile cu lagărele de concentrare naziste.

Total inumană și abandonată, cu excepția prezenței voluntarilor, este condiția a mii de imigranți pe ruta balcanică. Ne referim în special la granița dintre Bosnia și Croația, într-o situație dramatică: niște tabere de prizonieri, corturi plantate în noroi, în frig, în ploaie și zăpadă, cu sprijin insuficient sau de loc, chiar și cu episoade de tortură. Sunt la o mică distanță de noi, sunt în Europa; ne întoarcem cu spatele cu indiferență și cinism. Ne pregătim să sărbătorim Crăciunul ca și cum ei nu ar exista.

Suntem convinși de importanța aprobării lui ius culturae pentru recunoașterea legală a realității deja prezente a zecilor de mii de fete și băieți; mulți născuți în Italia, care frecventează școlile, care practică sportul, care trăiesc relații și sunt integrați în viața acestei societăți. Pentru ei ar fi o recunoaștere importantă a ceea ce sunt deja, pentru întreaga Italie, o expresie a deschiderii sale democratice, a voinței unei coexistențe civile și îmbogățitoare a diversităților.

Aceste chestiuni atât de importante, decisive și care ne divizează ar trebui să fie prezente mult mai mult în toate persoanele, în instituții, în legislație, în politică, în Biserică; de prea multe ori nu sunt fiindcă prevalează considerații parțiale, prezumții de superioritate, închideri localiste care nu iau în considerare apartenența simultană la comunitatea locală și la cea planetară, interdependența tuturor ființelor umane împreună cu toate formele și expresiile vieții. Expresia repetată „mai întâi noi, mai întâi italienii”, la fel ca „mai întâi europenii”, sunt manifestarea a toate acestea și sunt confirmarea unei tragice continuități istorice a colonialismului și a exploatării.

Ne impresionează în această privință nașterea spontană a inițiativei de participare civilă a așa-numitelor „sardine” care, în plină agitație, umple piețele din Italia cu scopul de a trezi prin metode non-violente o conștiință politică anti-populistă: ni se pare un antidot providențial și neașteptat împotriva prezenței masive a celor care devin puternici cu cei slabi și marginalizați ai timpului nostru.

Desigur, trebuie să fie considerate cu atenție și seriozitate incertitudinile, nevoia de asigurare și securitate, temerile, problemele nerezolvate și diferitele dificultăți ale atâtor persoane; cu toate acestea, împărtășim convingerea că numai înfruntând împreună problemele putem să le depășim și să găsim treptat soluții, doar prin contribuția mică, dar fundamentală a fiecăruia dintre noi.

Credință, Biserică, politică

Ne simțim credincioși umili mereu în căutare și preoți în serviciul altora în Biserică, în societate, cu convingere, cu rezonanță interioară pozitivă, cu oboseală și uneori cu suferință, cerând în primul rând de la noi înșine coerență și perseverență, răbdare activă și constructivă.

Considerăm fundamentală referința continuă la Isus din Nazaret și la Evanghelia sa revoluționară, la implicațiile continue cu istoria care devine prezentă în istoriile persoanelor pe care le întâlnim. Biserica trăiește dificultățile timpului de față. Ne exprimăm apropierea, împărtășirea deplină, stima, recunoștința și afecțiunea față de papa Francisc, convinși că nu este suficient să-l admirăm de la distanță și, mai rău, să-i pronunțăm numele din obligație, ci este necesar să facem simțită în mod public această prezență alături de el în număr cât mai mare.

Sun documentate, de fapt, atacurile repetate la adresa lui din partea potentaților economici, a naționaliștilor clericali, a tradiționaliștilor conservatori, a politicienilor rasiști. Sunt înăbușite și se răspândesc chiar și în Regiunea noastră, în diecezele și în parohiile noastre distanțările față de el, față de cuvintele și gesturile sale, ca și cum el nu ar exista.

Noi pășim împreună cu el cu convingere și recunoștință pentru că a repropus cu tărie și continuitate în istorie chipul Dumnezeului milostivire; nu îndepărtat și impasibil, nu judecător sever și răzbunător, ci apropiat și primitor față de toate persoanele în orice condiție s-ar afla; pe acest Dumnezeu foarte uman, prezent în Isus din Nazaret, în cuvintele și gesturile sale, în relațiile sale cu persoanele.

Drept urmare, a repropus Biserica Evangheliei, a Conciliului Vatican al II-lea, primitoare, în ieșire pentru a locui în periferii, în afara templului și a sacralității care devin separare față de umanitate; o Biserică săracă și a săracilor angajată împotriva nedreptăților, a corupțiilor, a mafiei, în dialog cu celelalte credințe religioase, dar niciodată neutrală, pentru că este de partea celor săraci, a celor umili, a celor din urmă.

Problema adevărată nu este lipsa preoților, ci credibilitatea vestirii și a mărturiei Evangheliei. Prea mult timp a fost irosit în a nu promova diferite ministere în viața comunităților mici care se întâlnesc pentru a celebra Euharistia, pentru a trăi rugăciunea și pentru a practica dreptatea și proximitatea concretă. În recentul Sinod dedicat Amazoniei a avut loc, în sfârșit, o mică deschidere, deocamdată, față de posibilitatea de a hirotoni preoți din rândul diaconilor căsătoriți; în opinia noastră acesta este drumul pe care trebuie să-l parcurgem, pentru a reexamina apoi, în sfârșit, celibatul obligatoriu pentru preoți, posibilitatea ca preoții căsătoriți să-și poată relua slujirea, prezența femeilor în comunități pentru a fi valorizată mult mai mult, recunoscându-le sarcini de conducere și de responsabilitate decizională, până la a se ajunge, într-un viitor apropiat, la preoție.

Papa Francisc a întrerupt o relație între Biserică și politică axată pe căutarea de sprijin, consens și avantaje, urmând în schimb Evanghelia și cererile ei de coerență. Dacă ne uităm la situația din Italia, acest lucru este evident. Se întâmplă un alt fapt: o anumită politică, în special cea xenofobă și rasistă, își caută legitimitatea și lărgirea consensului prin utilizarea publică a religiei (nu a credinței deja) și a simbolurilor religioase. Situația nu este episodică, ci permanentă și foarte periculoasă.

Crucifixul este expresia lui Isus din Nazaret, a Celui care a trăit în totalitate pentru ceilalți și care, pentru iubirea sa revoluționară, a fost răstignit de puterile acestei lumi, în primul rând de cea religioasă. El însuși a anunțat: „Când voi fi înălțat de pe pământ în ceruri, îi voi atrage pe toți la mine”. În laicitatea istoriei, Răstignitul este semn al iubirii și al dăruirii până la a-și da propria viață.

Maria din Nazaret, mama lui Isus, este Cea care l-a cântat pe Dumnezeul fidel față de poporul său, care dispersează gândurile celor mândri, îi răstoarnă pe cei puternici de pe tronuri și îi înalță pe cei smeriți, care îi trimite pe cei bogați cu mâinile goale și le dă hrană celor flămânzi. Utilizarea instrumentală a Maicii Domnului, precum și cea a lui Dumnezeu, a crucifixului, a simbolurilor religioase este întotdeauna blasfematoare, agravată de voința de a legitima cuvintele, gesturile, deciziile care sunt opusul mesajului Evangheliei și al simbolurilor care fac referire la aceasta.

Îngrijirea casei comune

Există o problemă care provoacă îngrijorare în special în fața situațiilor dramatice care se intensifică: îngrijirea casei comune.

Papa Francisc, în enciclica Laudato si’ din 2015, abordează într-un mod curajos, direct și angajant această chestiune pornind de la cauzele structurale pentru a ajunge la urgentele schimbări politice, economice și legislative, până la stilul de viață. Este centrală o afirmație din acel document: problema ecologică este inseparabilă de cea a dreptății, pentru că „strigătul celor săraci și strigătul Pământului sunt un singur strigăt” căruia să-i răspundem, motiv pentru care angajamentul cerut tuturor locuitorilor casei comune este cel al unei „ecologii integrale”.

Ar fi foarte important în opinia noastră să luăm din nou în mână enciclica, să o recitim personal și în comunități, să facem să devină plan pastoral pentru Dieceze și diferite zone, să o introducem în școli, să o supunem atenției politicienilor. Este, într-adevăr, urgent să devenim conștienți, să reflectăm, să ne asumăm responsabilități și decizii. În ciuda imboldurilor papei Francisc, Biserica este, de fapt, în urmă cu privire la urgența climatică, precum și guvernele, dar gravitatea situației nu le scapă tinerilor.

Tinerii

Tocmai din acest motiv exact pe tineri simțim urgența de a-i asculta pentru a le percepe sensibilitatea, greutățile, dificultățile, potențialitățile, planurile, limbajele. Este și o ascultare a incertitudinilor, a fragilităților și a rătăcirilor, conștienți de faptul că împărtășirea slăbiciunilor devine învățătură și tărie de-a lungul drumului.

Implicarea a milioane dintre ei pe întreaga Planetă la îndemnul Gretei – căreia îi trimitem o recunoștință și un salut afectuos increduli în fața ofenselor la adresa ei – și a altor experiențe este un extraordinar semn al timpurilor asupra căruia să reflectăm: tinerii îi stimulează pe adulți să-și asume responsabilitățile lor pentru prezentul și viitorul Planetei, pentru viața generațiilor viitoare, a Pământului cu toate expresiile vieții. Prezența atâtor tineri la Veneția, disponibili să coopereze în mod concret pentru a veni în ajutor este un alt semn în continuitate cu cel precedent.

Printre atâția tineri vrem să ne amintim cu afecțiune de Silvia Romano, tânără voluntară din asociația „Africa Milele”, un onlus [organizație nelucrativă de utilitate socială] din Fano, care a condus-o să sprijine drepturile copiilor din cele mai vulnerabile grupuri sociale de a avea condiții decente de trai, asistență sanitară și educație. A trecut un an de când a fost răpită în Kenya de un grup de bărbați înarmați, iar din acea zi nu s-a mai aflat nimic despre ea. Este speranța tuturor să o putem îmbrățișa din nou cât de curând.

Îngrijirea

Este important să pronunțăm și să împărtășim cuvântul „îngrijire”, plin de semnificații, de angajamente, de emoții, de dăruire.

I care-ul școlii din Barbiana devine pedagogie, stil și practică a vieții cotidiene. A pune la inimă, a ne îngriji de noi înșine, de ceilalți, de toate expresiile vieții, implică depășirea indiferenței, a egocentrismului; atenția, primirea, ascultarea celuilalt, împărtășirea, acompaniamentul. Așa cum spunea un mare mistic, părintele Giovanni Vannucci, „fiecare ființă umană este un mesaj irepetabil pe care Dumnezeu îl trimite lumii”.

Îngrijirea se exprimă prin prezență și gesturi, prin cuvântul direct, simplu, care comunică profunzime; pretinde ascultarea ca necesitate și calitate fundamentală; liberă de prejudecăți și tipare, de moralism și grabă.

Avem nevoie de îngrijire toți, unii față de ceilalți.

Un salut de prietenie, de cordialitate și de recunoștință pentru învățăturile pe care le primim în fiecare zi.

Preoții semnatari:

Pierluigi Di Piazza, Franco Saccavini, Mario Vatta, Pierino Ruffato, Paolo Iannaccone, Fabio Gollinucci, Giacomo Tolot, Piergiorgio Rigolo, Renzo De Ros, Luigi Fontanot, Alberto De Nadai, Albino Bizzotto, Antonio Santin.

Scrisoare de Crăciun 2019 de la Centrul de Primire „Ernesto Balducci” din Zugliano, Udine – Italia.

Sursa: Centrul de Primire „Ernesto Balducci”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *