Ochii mei au văzut mântuirea ta

Întâmpinarea Domnului – 2 februarie 2020

Ochii mei au văzut mântuirea ta – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În ciuda experienței extraordinare a Spiritului pe care părinții lui Isus au avut-o, în special mama lui, ei sunt încă ancorați în tradiția poporului, care vede relația cu Dumnezeu bazată pe respectarea legii, pe obediența față de legea sa.

Evanghelistul, în acest episod, vrea să anticipeze, să prefigureze, dificultatea pe care Isus o va avea în a propune Poporului său o relație diferită cu Dumnezeu, care nu se mai bazează pe supunerea față de legile sale, ci pe îmbrățișarea Duhului său și a iubirii sale.

Așadar, iată că în episodul cunoscut sub numele de „Prezentarea lui Isus la Templu”, evanghelistul prezintă două grupuri opuse: unul reprezentat de părinții lui Isus, care duc copilul pentru a îndeplini un ritual inutil, pentru că intenționează să-l facă fiu al lui Abraham pe cel care este în schimb deja Fiu al lui Dumnezeu. Iar de cealaltă parte, pe omul Spiritului, Simeon, care intenționează să împiedice inutilul ritual. Părinții merg pentru purificarea mamei – pentru că nașterea unui copil o făcea pe mamă să devină impură și, prin urmare, femeia trebuia să se purifice printr-o ofertă, iar aici este oferta celor mai săraci, a unei perechi de turturele – și mai presus de toate pentru a plăti răscumpărarea fiului. Într-adevăr, pe orice prim născut de parte bărbătească Domnul îl voia pentru sine. Dacă părinții îl voiau, trebuiau să-i plătească echivalentul a douăzeci de zile lucrătoare, adică cinci sicli.

Ei bine, în timp ce Maria și Iosif, împreună cu copilul, se îndreaptă spre Templu pentru a îndeplini acest ritual, evanghelistul ne prezintă cu surprindere… Evanghelistul folosește o expresie care indică uimirea: „Iată”. „Iată că la Ierusalim este un om cu numele Simeon”. Simeon, care înseamnă „Domnul a ascultat”, este omul Duhului, care încearcă să împiedice ritualul inutil. Într-adevăr, Simeon ia copilul în brațe, în timp ce părinții voiau să împlinească tot ce prescrie legea, și rostește o profeție care îi lasă deconcertați pe părinți. Spune, de fapt, despre Isus că va fi „gloria poporului său, Israel”, iar aceasta Maria și Iosif o știau, era îndatorirea lui Mesia, a Fiului lui Dumnezeu, dar, iată noutatea, „lumină pentru a te revela neamurilor”, adică popoarelor păgâne.

Iubirea lui Dumnezeu, proclamă Simeon, este universală, nu mai este pentru un popor – poporul ales –, ci este pentru întreaga omenire. Prin urmare, dușmanii lui Israel, adică păgânii, nu vor mai trebui să fie dominați – așa cum credeau ei, așa cum prezenta tradiția –, ci primiți ca frați.

Apoi Simeon îi dă o binecuvântare Mariei, care se termină într-un mod destul de sinistru. El spune că Isus… Și îl aseamănă cu ceea ce Luca va prezenta mai târziu în Evanghelia sa ca fiind „o piatră”, o piatră care poate fi unghiulară, care servește pentru construcție, sau o piatră care îi face pe oameni să se împiedice, să-și rupă oasele. Și, într-adevăr, va spune despre Isus: „El este aici pentru căderea și învierea multora în Israel” și, ca semn de contradicție, „chiar și ție”, deci i se adresează Mariei, mamei lui Isus, „o sabie îți va străpunge sufletul”, adică viața ta.

Care este semnificația acestei săbii care străpunge întreaga viață a Mariei? Sabia, atât în Vechiul cât și în Noul Testament, este imaginea Cuvântului lui Dumnezeu, care este eficace asemenea unei săbii, va spune autorul Scrisorii către Evrei. Citez: „Cuvântul lui Dumnezeu este… ca o sabie… care ajunge… până la încheieturi și măduvă și până în punctul despărțirii sufletului și al duhului”. Deci Simeon îi anunță Mariei, care reprezintă poporul lui Israel, că pentru ea cuvântul acestui Fiu va fi ca o sabie care o va constrânge să facă niște alegeri, și niște alegeri foarte dureroase.

Într-adevăr, în următorul episod pe care evanghelistul îl va prezenta, cel al regăsirii lui Isus în Templu, va face astfel încât primele și singurele cuvinte pe care Isus le va adresa mamei sale să fie cuvinte de reproș. Este încă lung drumul Mariei. Maria va trebui să înțeleagă că, din mamă a Fiului, va trebui să se transforme în discipolă. O cale lungă și dureroasă, asemenea unei săbii care străpunge sufletul.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Luca 2, 22-40

După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria și Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: «Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul» și să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel».

Și iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon și acesta era un om drept și evlavios care aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinții l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în brațe și l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: «Acum, slobozește-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor și slava poporului tău, Israel!».

Tatăl și mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat și i-a spus Mariei, mama lui: «Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi -, iar o sabie va străpunge sufletul tău!».

Era acolo și Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă și ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni. Fiind prezentă și ea, îl mărturisea pe Dumnezeu și vorbea despre copil tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creștea și se întărea, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui.

Alberto Maggi, Presentazione del Signore, 2 febbraio 2020 Lc 2,22 -40

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *