Roberto Benigni și Cântarea Cântărilor

Cum relația amoroasă dintre cei doi tineri care se iubesc arată că iubirea poate dărâma zidurile patriarhatului pentru a da formă relațiilor libere, paritare. O reflecție a biblistei Lidia Maggi despre alegerea lui Roberto Benigni de a aduce Cântarea Cântărilor la Sanremo

La Sanremo, la festivalul muzicii italiene, Benigni îndrăznește să prezinte cântarea cea mai frumoasă identificând-o în acea capodoperă a Scripturilor ebraico-creștine care este Cântarea Cântărilor. Și este remarcabil faptul că acest text a fost proclamat la Ariston, într-un teatru și nu într-o biserică sau sinagogă. O recunoaștere a caracterului cultural și nu numai religios al Bibliei, codul real al Occidentului nostru, și anume textul decisiv pentru a citi și celelalte capodopere artistice ale civilizației noastre.

De asemenea, interesant este faptul că Benigni a folosit o traducere literală, citând diferiți exegeți. Nu s-a limitat doar la recitarea Cântării; a introdus-o, arătând că a ascultat tradiția interpretativă, de la Rabinul Akiva până la recuperarea actuală a sensului literal, nu alegoric al textului.

Cântarea Cântărilor ne interoghează cu privire la toate acele moduri de exprimare a credinței care au separat trupul de suflet, spiritul de materie. Și face acest lucru punând în centru trupurile, locuite de dorință, chemate să se iubească. Relația amoroasă dintre cei doi tineri care se iubesc arată că iubirea poate dărâma zidurile patriarhatului pentru a da formă relațiilor libere, paritare. Tocmai într-o asemenea relație iubitoare experimentăm sacralitatea vieții. Aceasta mi se pare a fi sinteza mesajului lui Benigni: a asculta Cântarea cea mai frumoasă înseamnă a redescoperi faptul că iubirea poate redeveni o gramatică fundamentală de a trăi viața în plinătatea sa.

Actorul Benigni și-a prezentat interpretarea ca un trailer menit să stimuleze vizionarea filmului: o modalitate originală de a ne invita să citim textul personal, pentru a redescoperi acea capodoperă a literaturii păstrată în Cartea vieții.

Cei care, la fel ca noi, lucrează de ani de zile în încercarea de a da glas Cărții absente, nu pot decât să judece în mod pozitiv operațiunea făcută de Benigni, care nu se reduce la o lectură laică, ce se limitează să reafirme sacralitatea erotismului. În spatele acelui monolog se ascunde și o provocare teologică: exact ca în Cântare, unde numele lui Dumnezeu nu este niciodată menționat, cei care citesc sunt provocați să întrevadă un mod surprinzător de a gândi divinul.

Faptul că Cântarea Cântărilor se află în Biblie nu ne amintește numai de necesitatea de a ne pune întrebări cu privire la modul moralist în care lumea religioasă a privit relațiile amoroase. Acel text poetic îndrăznește să ne arate imagini inedite ale lui Dumnezeu. Dragostea a doi tineri iubitori clandestini, care se iubesc în afara legăturilor matrimoniale, devine și locul în care se revelează privirea unui Dumnezeu care iubește în afara relațiilor „canonice” în care riscăm să-l încastrăm.

Dumnezeu se ascunde în revărsările amoroase ale îndrăgostiților. Se revelează însetat de sărutări și îmbrățișări. Este un Dumnezeu care își asumă uneori glasul unei fete îndrăznețe și lipsite de scrupule în propunerile amoroase; dar și pe cel al unui băiat timid și reticent, copleșit de exuberanța iubitei sale.

Nu putem decât să-i fim recunoscători lui Benigni pentru monologul său prețios și pentru invitația adresată de pe scena teatrului Ariston de a relua în mâini Scriptura și de a citi cu ochelarii poeziei biblice viața, relațiile și credința.

Lidia Maggi, biblistă

Roma (NEV), 7 februarie 2020

Sursa: NEV

Link video: Il Cantico dei Cantici di Roberto Benigni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *