Și Cuvântul s-a făcut trup și a venit să locuiască între noi

Duminica a 2-a după Crăciun – 5 ianuarie 2020

Și Cuvântul s-a făcut trup și a venit să locuiască între noi – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Liturgia din această duminică ne prezintă prologul Evangheliei lui Ioan.

Prologul reprezintă primele 18 versete ale Evangheliei sale, în care evanghelistul rezumă și anticipează toată Evanghelia sa; fiecare cuvânt al acestui prolog va fi apoi dezvoltat. Ei bine, evanghelistul începe prin a corecta Scriptura și încheie dezmințind-o. Într-adevăr, își începe Evanghelia scriind: „La început era Cuvântul” – este un cuvânt creativ, care realizează planul lui Dumnezeu în creație – „și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”. Evanghelistul corectează interpretarea biblică din cartea Genezei – prima carte cu care se deschide Biblia – unde se spune: „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul”. Pentru evanghelist, Dumnezeu, încă înainte de a crea cerul și pământul, avea acest plan pe care a vrut să-l realizeze. Dar nu numai atât: folosind cuvântul, termenul „cuvânt”, evanghelistul îl contrapune tradiției biblice, care spunea că lumea a fost creată în vederea celor zece cuvinte, adică a decalogului. Nu. Există un singur cuvânt care se va manifesta în această evanghelie, într-o singura poruncă, cea a lui Isus: „Iubiți-vă unii pe alții, așa cum v-am iubit eu”.

Dacă evanghelistul începe prin a corecta Biblia, el își termină prologul dezmințind-o. Într-adevăr, la versetul 18 el scrie în mod peremptoriu: „Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată”. Dar cum poate evanghelistul să afirme un astfel de lucru? Și totuși în Biblia se spune că Moise, Aaron și alți 70 de bătrâni l-au văzut pe Dumnezeu. Evanghelistul nu este de acord: ei au avut experiențe parțiale, și, prin urmare, legea pe care o exprimă, pe care o exprimă Moise, nu poate manifesta plinătatea voinței lui Dumnezeu. Așadar, evanghelistul este lapidar: „Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată”

 „Fiul predilect, care este Dumnezeu și este în sânul… („în sânul” înseamnă în intimitatea deplină) Tatălui, el l-a revelat”. Este importantă această afirmație: pentru evanghelist Isus nu este ca Dumnezeu, ci Dumnezeu este ca Isus. Tot ceea ce noi credeam că știm, tot ceea ce ne-a fost transmis despre Dumnezeu trebuie să verificăm acum cu ceea ce vedem în Isus în această Evanghelie. Tot ceea ce corespunde, coincide, trebuie să fie menținut, dar tot ceea ce se distanțează sau este chiar contradictoriu, trebuie să fie eliminat. Atunci când unul dintre discipoli, Filip, îi va cere lui Isus în această Evanghelie, în capitolul 14: „Arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”, Isus îi va răspunde: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”. Deci Isus nu este ca Dumnezeu, ci Dumnezeu este ca Isus. Așadar, evanghelistul își încheie prologul cu o invitație de a ne concentra toată atenția asupra figurii lui Isus.

Ei bine, mergând îndărăt în acest prolog, evanghelistul afirmă: „Pentru că legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul…” – este o expresie care indică iubirea generoasă, iubirea fidelă, care devine dar – „au venit prin Isus”. Isus, care este unica manifestare adevărată a lui Dumnezeu, inaugurează o nouă relație cu Dumnezeu: în timp ce Moise, slujitorul lui Dumnezeu, a impus o relație între slujitori și Domnul lor, bazată pe obediența față de lege, Isus, care nu este slujitorul lui Dumnezeu, ci fiul lui Dumnezeu, propune o relație între fii și tatăl lor, care nu mai este bazată pe obediența față de lege, ci pe îmbrățișarea și practicarea iubirii sale.

 Și, mergând tot înapoi în acest prolog, pentru a-l înțelege… „Din plinătatea lui”, din realizarea acestui cuvânt în Isus – „noi toți am primit: har peste har”. Iată dinamica vieții credinciosului, a comunității creștine: este o iubire care alimentează iubirea, iubirea comunicată, care se transformă apoi în iubire dăruită. Iar versetul cel mai important, pus chiar în centrul acestui prolog, este versetul 12, unde mai înainte evanghelistul a scris: „A venit la ai săi” – acest plan, această realitate – „și ai săi nu l-au primit”. Nu este o polemică cu o lume de care comunitatea creștină s-a îndepărtat deja, ci este un avertisment să fim atenți să nu facem aceleași greșeli, și anume, atunci când Dumnezeu se prezintă – și se prezintă întotdeauna în forme noi –, în numele Dumnezeului din trecut nu-l recunoaștem pe Dumnezeul care vine.

Dar iată versetul cel mai important, pus în centru: „Însă celor care l-au primit” – care au îmbrățișat acest plan al lui Dumnezeu care se manifestă în Isus – „le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”. Fii ai lui Dumnezeu nu ne naștem, ci devenim, devenim primindu-l pe Isus în existența noastră și imitându-l în iubirea lui. Cu Isus, Dumnezeu nu mai trebuie căutat, ci primit. Cu Isus, omul nu mai trăiește pentru Dumnezeu, ci din Dumnezeu, și, împreună cu el și asemenea lui, se duce spre ceilalți.

Iar la versetul 14 evanghelistul afirmă că acest plan „s-a făcut carne” – s-a realizat în slăbiciunea umanității – „și a venit să locuiască în noi”. Nu înseamnă numai că a venit să locuiască în mijlocul nostru, ci în noi. Cu Isus, Dumnezeu îi cere fiecărei persoane să fie primit în viața sa, pentru a se contopi cu ea, pentru a-i dilata capacitatea de a iubi și a o face să devină singurul sanctuar adevărat în care radiază iubirea și milostivirea Sa. În vreme ce în vechiul sanctuar erau oamenii cei care trebuiau să meargă, și nu toți aveau acces, în noul sanctuar este acest sanctuar care merge spre cei din urmă, care merge spre cei excluși. Faptul că acest plan al lui Dumnezeu se manifestă în carne, în slăbiciunea cărnii, indică faptul că nu există niciun dar al lui Dumnezeu care să nu treacă prin umanitate: cu cât suntem mai umani, cu atât mai mult se manifestă divinul care este în noi.

 Așadar, întorcându-ne la începutul prologului (am mers un pic în zigzag pentru că este foarte lung, dar pentru a-i înțelege semnificația), iată că înțelegem ceea ce evanghelistul voia să spună: chiar de la început a existat acest plan, acest plan al lui Dumnezeu, un cuvânt care se întrupează și manifestă condiția divină și, în acest plan – scrie evanghelistul – „era viața și viața era lumina oamenilor; lumina luminează în întuneric, și întunericul nu a învins-o”. Iată marea încurajare pe care ne-o oferă evanghelistul: trebuie să îmbrățișăm această iubire a lui Dumnezeu și să o manifestăm. Nu trebuie să luptăm împotriva întunericului, nu trebuie să ne irosim energiile pentru a combate, ci lumina trebuie să se extindă. În măsura în care lumina se extinde, iată că întunericul dispare. Această idee, care va circula apoi prin întreaga Evanghelie, va fi formulată mai târziu de Isus cu câteva clipe înainte ca el să fie arestat, când Isus va spune: „Curaj, eu am învins lumea”. Cei care se pun de partea adevărului, a luminii, a iubirii, vor fi mereu învingători asupra întunericului, asupra urii și a morții.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Ioan 1,1-18

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.

Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există. În el era viața și viața era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o. A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, care, nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.

Ioan a dat mărturie despre el și a strigat, zicând: «Acesta era cel despre care v-am spus: „Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine”». Căci noi toți am primit din plinătatea lui har după har.

Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul au fost prin Isus Cristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.

Alberto Maggi, Dom II Natale, 5 gennaio 2020, Gv 1,1- 18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *