Duminica a XXXII-a de peste an, anul A: cele 10 fecioare (Matei 25, 1-13)

Duminica a 32-a de peste an – 6 noiembrie 2011

Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare! – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 25,1-13

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: «Atunci împărăția cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înțelepte. Cele nechibzuite și-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit.

Iar la miezul nopții s-a auzit un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!”. Atunci s-au ridicat toate acele fecioare și și-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: „Dați-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!”. Dar cele înțelepte au răspuns zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeți mai bine la cei care vând și cumpărați-vă!”.

Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă și ușa s-a închis. Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!”. Dar el, răspunzând, le-a zis: „Adevăr vă spun, nu vă cunosc”.

Vegheați, așadar, pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul!».

În Evanghelia după Matei, Isus, pentru ultima oară, abordează tema împărăției cerurilor, societatea alternativă pe care a venit să o inaugureze. Face acest lucru în capitolul 25 din Matei, care pentru mine este unul dintre cele mai dificile, cele mai complicate din toată evanghelia, pentru că, din punct de vedere narativ, conține anumite incongruențe, ilogicități, și de aceea vom încerca să înțelegem aceste lucruri.

Evanghelistul scrie: „Atunci…”. Începutul se referă la venirea Domnului, la manifestările sale în istoria omenirii. Împărăția cerurilor, această societate alternativă care începe aici, în această existență pământească, va fi asemenea cu zece fecioare, adică zece fete. Expresia indică femeile care nu sunt încă măritate. „Care, luându-și candelele…”. Iată, aici traducerea „candele” nu trebuie înțeleasă greșit. Acestea nu sunt micile candele de lut sau teracotă care se păstrează în case, ci sunt torțele care erau folosite pentru a ieși afară.

„Au ieșit în întâmpinarea mirelui”. Tema mirelui, în Vechiul și Noul Testament, indică întâlnirea cu Domnul. Deci atmosfera este festivă, este cea nupțială. „Cinci dintre ele erau nechibzuite”. Termenul folosit de evanghelist este de fapt mult mai dur, este „nebune”. Este același termen pe care Isus îl interzice să fie folosit în comunitatea sa, „dacă cineva îi spune fratelui său: «Nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei” și, mai presus de toate – iar acest lucru ne ajută să înțelegem sensul acestei parabole –, este termenul pe care Isus l-a indicat pentru acele persoane care merg să-și construiască casa pe nisip, fără temelii.

Isus a spus în capitolul 7 că există două tipuri de persoane: cele care îmbrățișează mesajul lui și îl pun în practică se aseamănă cu cele care își construiesc casa, adică existența lor, pe stâncă; în schimb nebunii, cei care ascultă, dar apoi nu se gândesc să-l pună în practică, sunt asemenea unui nebun care se duce să-și construiască casa pe nisip, iar la prima revărsare a apelor casa se prăbușește.

Deci evanghelistul deja ne dă un indiciu: această nebunie a acestor fete este o reprezentare a celor care îmbrățișează mesajul lui Isus, dar nu se gândesc să-l pună în practică. „Iar cinci, înțelepte”. Termenul a fost folosit de evanghelist atât pentru cei care construiesc casa pe stâncă, cât și pentru slujitorul credincios care dă hrană altora, punând această ascultare a cuvântului lui Isus în relație cu practica de a-și dărui viața altora.

„Cele nechibzuite și-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor”. Este uleiul care era folosit tocmai pentru a alimenta această torță. „Întrucât mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit”. Tema nu este vegherea, pentru că toate adorm; tema este aceea de a avea capacitatea, mai apoi, când vine momentul potrivit, de a putea fi primiți la această întâlnire nupțială.

Și iată, de fapt, că „la miezul nopții s-a ridicat un strigăt: «Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!»”. „Atunci s-au ridicat toate acele fecioare și și-au pregătit candelele”, adică și-au îmbibat cu ulei torțele. Cele nechibzuite, cele nebune, au zis celor înțelepte: „Dați-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!”.

Uleiul este ceva ce poate avea oricine, dar este ceva – vom vedea din acest răspuns – care nu poate fi împrumutat. De fapt, cele înțelepte… Din punct de vedere narativ, pericopa este ilogică și incongruentă, atât pentru faptul că această tradiție nupțială a fetelor care merg în întâmpinarea mirelui nu există, cât și pentru faptul că în această pericopă toți fac o figură proastă: mirele care întârzie și mustră fetele că nu aveau torțele aprinse și că au ajuns târziu; aceste fete care sunt fără ulei; chiar și cele înțelepte par și ele puțin răutăcioase, lipsite de simțul solidarității.

Deci nu căutăm o concordanță din punct de vedere narativ și logic. Isus folosește tocmai aceste expresii pentru a-și impresiona auditoriul și a-și transmite mesajul. Deci răspunsul celor înțelepte: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă”, înseamnă că acest ulei îl putem avea, dar nu îl putem împrumuta, și că, în orice caz, este mai bine să fim puțini cei care mergem în întâmpinarea mirelui, dar cu luminile aprinse, mai degrabă decât toți, dar pe întuneric. Deci, acest ulei este un indiciu al vieții care este dăruită și apoi primită. Iar acest lucru nu poate fi împrumutat; este vorba despre acțiunile pozitive pe care le-a construit individul, iar aceasta nu se poate transmite de la unul la altul.

Și iată, „plecând ele ca să cumpere, a venit mirele”. Iată din nou imaginea festivă și de bucurie a nunții. „Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă și ușa s-a închis”. Chiar și aceasta, din punct de vedere narativ, este o incongruență. În zona Palestinei, întreg satul era invitat la nuntă și nu se închideau ușile; prin urmare, dacă Isus folosește aceste neconcordanțe, este pentru că vrea să transmită un mesaj deosebit.

„Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!»”. La fel și aici Matei ne oferă o indicație prețioasă: această invocație, „Doamne! Doamne!”, este aceeași pe care Isus le-o va reproșa celor cărora le va spune: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu”.

Nu este suficientă o adeziune formală față de Isus, nu este de ajuns să fim entuziasmați de mesajul său, este nevoie ca această adeziune să fie tradusă în urmarea lui Isus, iar acest entuziasm pentru cuvintele sale să fie tradus în acțiuni practice care să comunice viață. Și de aceea răspunsul lui Isus este foarte sever și este identic cu cel rezervat celor care spuneau: „Doamne! Doamne!”, dar apoi nu împlineau voința lui Dumnezeu. „Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc»”, exact ca celor care săvârșesc nelegiuirea sau, mai bine, celor care construiesc nimicul, celor care nu au folosit cuvântul pentru a se construi pe ei înșiși.

Și iată invitația lui Isus adresată tuturor: „Vegheați, așadar, pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul!”. Care ar putea fi semnificația acestei parabole, a acestui ulei? Explicația ne vine încă o dată din interiorul evangheliei. Isus, în capitolul 5, versetul 16 din Matei, le spusese discipolilor săi: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!”.

Deci aceasta este o indicație că acest ulei care menține torța aprinsă sunt faptele bune. Care sunt faptele bune? Acțiunile prin care comunicăm viață altora. Isus nu îi recunoaște pe cei care au atitudini de ortodoxie fidelă („Doamne! Doamne!”), pe cei care au atitudini de reverență și de ortodoxie, ci îi recunoaște doar pe cei care, asemenea lui, au făcut din viața lor un dar al iubirii pentru ca alții să aibă viață.

Traducere publicată cu acordul autorului.

Sursa originală: comentariul pr. Alberto Maggi la Evanghelia Duminicii a 32-a de peste an, pe YouTube