Duminica 1 din Advent: îndemn la vigilență (Marcu 13,33-37)

Duminica 1 din Advent – 27 noiembrie 2011

Vegheați, căci nu știți când vine stăpânul casei – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 13,33-37

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cât despre ziua și ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl. Aveți grijă! Vegheați, pentru că nu știți când va fi timpul! Așa cum un om, plecând în călătorie, își lasă casa și dă putere servitorilor săi, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze; vegheați, așadar, căci nu știți când vine stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, sau în zori, ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind! Iar ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: Vegheați!”.

Isus a anunțat distrugerea Ierusalimului, simbol al unei instituții religioase care nu numai că nu permitea comuniunea cu Dumnezeu, ci îl împiedica pe Dumnezeu să se manifeste oamenilor așa cum este el, numai Iubire. Și Isus ne asigură că orice formă de putere, orice formă de regim este destinată să eșueze. Pentru aceasta, însă, cere colaborarea discipolilor săi.

Și tocmai în acest punct – suntem la Evanghelia după Marcu, capitolul 13, versetul 33 –, Isus spune: Aveți grijă! Vegheați, literalmente, „stați treji”, pentru că nu știți când va fi timpul! Limba greacă distinge între doi termeni pentru a indica timpul. Unul este „kairos”, așa cum se spune aici; celălalt este „kronos”, de unde provine termenul „cronologie”. „Kronos” este timpul care se scurge, cel al calendarului, în timp ce „kairos” este ocazia, momentul potrivit.

Ce vrea să spună Isus? Viața și iubirea vin spre noi în fiecare zi pentru a fi primite într-o formă nouă, originală și creativă. Există riscul ca, distrași de atâtea lucruri, să nu ne dăm seama de acea ocazie care, odată ce s-a prezentat, nu se mai întoarce niciodată. Aceasta era semnificația cuvântului „kairos”, ocazia potrivită, momentul potrivit care trece și apoi nu se mai repetă.

Și Isus continuă: Așa cum un om, plecând în călătorie, își lasă casa și dă… Iar aici traducerea spune: putere slujitorilor săi, dar nu este așa. Evanghelistul spune: „puterea sa”, sau mai bine zis, „autoritatea sa slujitorilor săi”. Isus nu are slujitori; el a spus clar în această Evanghelie că nu a venit să fie slujit, ci să slujească. Deci, a dat autoritatea sa, care este darul Duhului. Este capacitatea de a exercita o acțiune divină care, în această Evanghelie, atribuită lui Isus, indică iertarea păcatelor, comunicarea vieții; este o activitate de denunțare, așa cum a făcut Isus în templu.

Așadar, Isus a dat autoritatea sa slujitorilor, fiecăruia lucrarea lui. Ce înseamnă acest lucru? Există un singur Duh, dar funcțiile sunt multiple. Am spus că viața și iubirea cer să fie primite și apoi să fie formulate de fiecare dintre noi într-o formă nouă, originală, creatoare. Așadar, un singur Duh animă comunitatea, dar funcțiile sunt multiple.

Iar portarului i-a poruncit să vegheze. Portarul era cel care era însărcinat cu siguranța celor din casă. De trei ori apare verbul a veghea, care va reapărea în Ghetsemani, tot de trei ori. Știm că numărul trei indică ceea ce este complet, iar această veghere înseamnă a fi solidari în încercare, acceptând persecuția inevitabilă pe care o va aduce vestirea veștii bune, cea care va răsturna regimurile și toate formele de putere.

Este firesc ca atunci când puterea este amenințată să nu stea liniștită, ci să-și dezlănțuie toată ura și violența. Și iată deci noua invitație a lui Isus: vegheați, așadar, căci nu știți când vine stăpânul casei, adică domul casei. Iar aici Isus împarte noaptea în patru părți, după obiceiul roman. Acest lucru ne face să înțelegem că mesajul său nu este destinat sau rezervat doar poporului evreu, ci este deschis întregii omeniri.

Ca nu cumva, venind pe neașteptate, ceea ce înseamnă o irupere care nu lasă timp pentru schimbare, pentru rectificare, să vă găsească dormind! Exact cum se va întâmpla în Ghetsemani, unde tocmai discipolii pe care îi alesese Isus, cei care se declaraseră gata să moară cu el, la vederea tribulației care urma să vină, au plecat cu toții. „Atunci, [discipolii], părăsindu-l, au fugit cu toții”.

Așadar, comunitatea care își amintește eșecul de a nu fi fost solidară cu Isus, introduce în această vestire a lui Isus invitația de a fi mereu pregătiți să acceptăm chiar și persecuția inevitabilă pe care o presupune vestirea veștii bune. Ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: Vegheați! Așadar, ceea ce era sarcina portarului, adică să fie responsabil de fericirea celor din casă, devine sarcina fiecărui individ din cadrul comunității creștine.

Traducere publicată cu acordul autorului.

Sursa originală: comentariul pr. Alberto Maggi la Evanghelia Duminicii 1 din Advent, pe YouTube